Traseul interzis sub metroul M2, unde nimeni nu avea voie să meargă pe jos

Cum a schimbat Elena Ceaușescu traseul metroului M2?

În subteranele orașului, sub fluxul nesfârșit al pietonilor care se îndreaptă spre locurile de muncă, se ascunde o istorie neobișnuită legată de linia de metrou M2. Imaginați-vă o rețea de transport subteran, inițial concepută de viziunea urbanistică a regimului comunist, care a fost modificată drastic după intervenția personală a Elenei Ceaușescu, dar care a fost salvată prin eforturile discrete ale unor ingineri experimentați.

Ultimele știri

Replica AEP la acuzațiile PNL privind favorizarea PSD prin modificarea legii partidelor politiceÎntreruperi de curent de luni în București, Ilfov și GiurgiuTikTok încalcă legea UE Comisia avertizează despre impactul algoritmului asupra sănătății mintaleKarol Nawrocki avertizează pe Ursula von der Leyen: Europa Centrală nu poate fi doar destinatară a deciziilor altora

Aceasta este, în termeni simpli, povestea magistralei de transport, așa cum o știm astăzi.

În deceniul 1980, capitala era plină de șantiere grandioase, iar coridorul subteran de la Nord la Sud trebuia să constituie axa principală a deplasărilor în oraș.

Conform schițelor inițiale, Piața Romană era concepută ca un nod central vital pentru miile de studenți și salariați. Totuși, planurile au fost răsturnate de o singură vizită de control din partea partidului.

Elena Ceaușescu, nemulțumită de distanța mică dintre stații și convingând că locuitorii intraseră într-o zonă de lux, a decis personal eliminarea acelei stații de pe harta de transport. În consecință, primele compoziții de trenuri au intrat în funcțiune pe 24 ianuarie 1986, circulând între stația IMGB, cunoscută acum ca Berceni, și Piața Unirii 2, conform informațiilor oferite de Clubul Feroviar.

De ce a cerut Elena Ceaușescu să se meargă exclusiv noaptea pe linia M2?

Deși trenurile treceau prin zona Piața Romană fără să facă oprire, parcurgând întregul segment dintre Universitate și Piața Victoriei în întuneric, inginerii români au prevăzut această situație neașteptată.

Fără o aprobare oficială publică, aceștia au ascuns discret o structură mai largă în spațiul subteran al pieței. Când dezordinea și nemulțumirea tăcută a pasagerilor a devenit imposibil de ignorat, lucrările au început într-o clandestinitate aproape totală.

S-a muncit exclusiv pe timp de noapte, pe o perioadă de mai multe luni, abia după ce ultimul tren își încheia cursa și tensiunea era redusă. Constructorii au spart pereții de beton armat din spatele cărora treceau vehiculele, amenajând platforme în condiții de risc extrem. Deoarece spațiul de manevră era extrem de restrâns, s-a ajuns la o soluție de urgență vizibilă și astăzi.

Este vorba, evident, despre platformele înguste de doar 1,5 metri în anumite secțiuni și despre stâlpii masivi de susținere care obstaculează, în special în orele de vârf, deplasarea pietonilor.

În noiembrie 1987, stația Piața Romană a deschis, în sfârșit, porțile, devenind unică în designul metroului din capitală.

Sursă: B365