O insulă din Fiji se scufundă în ocean, dar localnicii refuză să plece

Ce a mai rămas din casele oamenilor?

Comunitatea de pe insula Serua duce o luptă zilnică cu un ocean care refuză să își mai respecte granițele. Privit de la distanță, locul pare desprins dintr-o carte poștală — un colț de rai cu dealuri verzi, palmieri și ape pline de viață. În teren, realitatea este însă cruntă. Valurile se lovesc deja violent de zidul de beton ce separă satul de maree, iar apa își face drum printre case și grădini. Eroziunea a mușcat adânc din țărm, obligând mai multe familii să își părăsească vetrele. În extremitatea estică, marea a ajuns la pilonii de beton unde odinioară funcționau locuințe și un spital.

Ultimele știri

Replica AEP la acuzațiile PNL privind favorizarea PSD prin modificarea legii partidelor politiceÎntreruperi de curent de luni în București, Ilfov și GiurgiuTikTok încalcă legea UE Comisia avertizează despre impactul algoritmului asupra sănătății mintaleKarol Nawrocki avertizează pe Ursula von der Leyen: Europa Centrală nu poate fi doar destinatară a deciziilor altora

O evaluare realizată în 2025, cu sprijinul organizației Habitat for Humanity, a scos la iveală fragilitatea extremă a comunității. Aproape o cincime dintre locuințe se aflau într-o stare critică. Mai mult, doar trei case erau suficient de solide pentru a rezista unui ciclon. Peste jumătate dintre clădiri aveau defecte structurale grave — de la fundații șubrede și acoperișuri fragile, până la pereți și îmbinări care cedau la prima rafală de vânt. Ca tabloul să fie complet, apa sărată s-a infiltrat în sol și a distrus culturile de legume, iar bălțile care rămân după ploi creează grave probleme de igienă. Nici măcar cimitirul nu a fost scutit de inundații.

Avenai Ranuku, unul dintre localnici, își amintește și acum noaptea în care ciclonul Winston, de categoria 5, a măturat Fiji. Era doar un copil atunci. La ordinul căpeteniei, sătenii s-au refugiat pe un deal, luând cu ei doar proviziile și bunurile pe care au apucat să le salveze. De sus, a privit neputincios cum valurile uriașe înghițeau totul și cum vântul smulgea acoperișurile. „A fost o experiență îngrozitoare”, își amintește el.

Unde să plece când aici e totul!

Deși li s-a cerut în repetate rânduri să se strămute, majoritatea localnicilor refuză să își părăsească pământul. Totuși, oamenii nu stau cu mâinile în sân. În octombrie, zeci de muncitori au intervenit pentru a repara casele de pe coasta nordică. Zidurile șubrede și acoperișurile din tablă au fost demontate, iar materialele au fost duse cu barca spre continent. Câteva locuințe au fost deja ridicate pe piloni pentru a fi protejate de inundații, în timp ce altele așteaptă să fie consolidate.

O altă problemă majoră rămâne legătura cu continentul. La mareea joasă, oamenii pot parcurge pe jos cei aproximativ 750 de metri până la țărm, orientându-se după stâlpii de tensiune. Când apele cresc, singura salvare rămân bărcile. Tocmai de aceea, raportul experților propune amenajarea unor căi de acces mai bune pentru ambarcațiuni.

Pentru acești oameni, miza nu este doar o bucată de pământ sau o casă. Insula este locul unde au crescut generații întregi, iar pescuitul este însăși viața lor. Ranuku vorbește cu pasiune despre aerul curat, marea și libertatea de a ieși pe apă în fiecare zi. De pe dealul unde se refugiază din calea furtunilor, apusul peste Pacific oferă o imagine spectaculoasă. Sătenii o numesc „priveliștea de 100 de milioane de dolari”. „De ce am vrea să plecăm?”, se întreabă Ranuku, rezumând legătura viscerală a comunității cu acest loc.

Sursă: Mediafax