Școala nu e penitenciar. Uniforma nu înseamnă educație

Oare nostalgia e problema cea mai veche?

Uniforma nu echivalează cu formarea intelectuală: critica unei abordări punitive a sistemului educațional

Ultimele știri

Trump susține că are obligația de a interzice anumite publicații la Casa AlbăPasajul Ciurel va fi prelungit spre Centură, Iuliu Maniu respirăPrimarul Ciucu critică semafoarele stricate din București, în timp ce susține că nu-i lasă să fie eficientPunerea în siguranță a blocului din Rahova începe cu 480 de susținători

Politicile din sectorul învățământului din România par a fi concepute, în principal, pentru a satisface așteptările electoratului, nu pentru a asigura funcționarea optimă a procesului de instruire. Legislatorul nostru național a instaurat un mod de operare în care, în detrimentul unei strategii coerente și coerente, apar brusc și cu mare zgomot soluții simpliste.

Acestea sunt calibrate pentru a se potrivește cu nivelul modest al dezbaterilor publice actuale și se bazează pe inițiative legislative care stârnesc îndoieli serioase privind sinceritatea intențiilor celor care decid.

Aspectul general al situației sugerează că deciziile în domeniul educației sunt luate pentru a aduce notorietate inițiatorului, nu pentru a servi interesului elevului sau progresului învățământului.

Există, de asemenea, posibilitatea ca beneficiarii principali să fie marii jucători financiari din piețele deschise prin acte normative, în acest caz specific, industria textilă, controlată de companii cu afinități politice.

Când deficiențele structurale ale sistemului sunt reduse la imagini de tipul celulei de arest, al uniformelor sau al restricțiilor privind telefoanele, riscăm ca forma să acopere fondul, iar spectacolul „reformei” să înlocuiască transformarea reală. Propunerile superficiale și populiste pe care se concentrează factorii de decizie reprezintă non-soluții și un praf aruncat în ochii celor care urmăresc cu îngrijorare destinul educației.

Comunitatea românească nu dorește simple gesturi vizuale care sugerează activitate, ci politici bazate pe date empirice, evaluări riguroase și obiective definite transparent.

Un legislator cu adevărat onest ar trebui să vizeze rezolvarea efectivă a problemei, nu doar crearea unei norme care generează iluzia că situația a fost remediată.

Nivelul scăzut al educației nu poate fi compensat printr-o supra-reglementare sau prin măsuri extrem de stricte aplicate exclusiv elevilor. Deficiențele create de transformarea post-decembristă a educației într-un teren exploatat politic nu se vindecă prin schimbarea hainelor. Lipsa de profunzime a unei politici publice nu devine „reformă” doar pentru că este codificată în lege. Ca inițiator al unui act normativ în domeniul educației, cum poți insista asupra avantajelor proiectului când există un detaliu crucial care ar trebui să ne determine pe toți să reflectăm și să ne retragem?

Ministerul Educației și Cercetării nu sprijină adoptarea uniformelor obligatorii pentru elevi, argumentul fiind extrem de clar: nu există dovezi care să confirme că uniformele diminuează fenomenul de hărțuire la școală.

Mai mult, cum se poate impune un astfel de proiect când se exclud din discuție elevii, profesorii și părinții?

În loc de a construi politici educaționale pornind de la probleme concrete, date și intervenții evaluate, construim obsesiv strategii bazate pe impresii, nostalgii și soluții aparent spectaculoase. Eșecul educației se alimentează, fără îndoială, din eșecul educațional al celor care proiectează sistemul. Indiferent de aplauzele din public, uniforma nu este educație, iar uniformizarea nu este reformă. O măsură care țintește exclusiv schimbarea „ambalajului” nu poate înlocui necesara revizuire a paradigmelor și conținuturilor din școlile autohtone.

Dacă problema este cu adevărat hărțuirea, trebuie să intervenim asupra acesteia, nu asupra ținutei victimelor sau agresorilor: prevenție, consiliere, climat școlar sănătos, competențe socio-emoționale, responsabilizarea adulților și mecanisme eficiente de identificare și intervenție.

Ministerul deține deja norme și proceduri specifice pentru prevenirea și gestionarea violenței și a hărțuirii în mediul școlar.

Soluții simple pentru probleme grave în educație?

Când un sistem educațional prezintă probleme grave, soluția preferată de legislatorul român pare a fi simplă: facem toți copiii să arate identic și le confiscăm telefoanele. Gata.

„Am rezolvat educația!” Realist vorbind, uniforma nu este cauza declinului educațional, iar telefonul nu este sursa tuturor problemelor din școală.

Putem debuta serios utilizarea dispozitivelor mobile, putem stabili reguli clare și putem discuta despre ținuta elevilor. Totuși, transformarea acestor subiecte în mari proiecte de reformă educațională înseamnă a confunda decorul cu esența problemei și a cădea într-un ridicol absolut. Aici reapare superficialitatea cronică.

Este mult mai ușor să interzici decât să construiești. Este mult mai simplu să controlezi decât să reformezi. Este mult mai ușor să impui uniformitatea decât să creezi meritocrație.

Există o problemă și mai veche: nostalgia. Mulți privesc spre școala comunistă cu o admirație aproape emoționantă, amintindu-și de uniformă, disciplină și autoritatea profesorului.

Uită însă contextul, controlul ideologic și uniformizarea modului de Uită faptul că o școală bună nu trebuie să producă elevi conformi, ci să formeze oameni capabili să gândească independent.

Trecutul avea uniformă, dar nu avem nimic împotriva disciplinei în școală, dimpotrivă. Acum, mai mult ca oricând, este momentul să clarificăm lucrurile: uniformitatea nu echivalează cu calitatea sau cu reforma. Factorilor de decizie le oferim un sfat: putem recupera exigența fără a readuce reflexele unei epoci pe care istoria a închis-o.

Școala din mileniul trei nu trebuie să fie un loc în care toți elevii arată la fel, gândesc la fel și se comportă la fel. Școala trebuie să fie spațiul în care învață să gândească diferit, să argumenteze, să pună întrebări și să își asume responsabilitatea alegerilor proprii. Pentru aceasta avem nevoie de profesori bine pregătiți și respectați. Avem nevoie de o reevaluare a statutului pedagogilor din România, statut care vine la pachet cu recunoașterea și respectul acordat de stat. Avem nevoie de manageri școlari selectați pe criterii de competență, nu de obediență. Avem nevoie de depolitizarea școlii, de meritocrație și de finanțare corespunzătoare.

Avem nevoie de intervenții reale pentru abandonul școlar, analfabetismul funcțional și inegalitățile educaționale. Avem nevoie de o școală capabilă să pregătească un copil pentru lumea în care trăiește, nu pentru lumea în care au trăit nostalgicii trecutului.

Adevărata reformare a educației nu se măsoară în numărul de uniforme comandate și nici în numărul de telefoane confiscate.

Cel puțin nu pentru părinți și elevi! Se măsoară în competențele dobândite de copii, în calitatea profesorilor, în îmbunătățirea managementului educațional și în resursele alocate efectiv, nu doar pe hârtie. Toate cele menționate cer reforme complicate, viziune, competență, bună-credință și consecvență.

Ele nu pot fi rezolvate printr-un slogan și nu produc efecte electorale peste noapte. Factorii de decizie ar trebui să abandoneze politicile educaționale punitive și să genereze soluții educaționale serioase. Ceea ce se construiește pare să devină un penitenciar de maximă seriozitate: reguli numeroase, sancțiuni, uniforme și control permanent.

Problema este că un penitenciar poate produce exclusiv conformitate.

Școala, pe de altă parte, este hărăzită să genereze educație, caracter și libertate de Dacă la nivel decizional nu înțelegem această diferență fundamentală, putem schimba toate uniformele din România și putem confisca toate telefoanele elevilor, dar educația tot nu se va reforma.

Zeno Șuștac, președintele Asociației pentru Depolitizarea Educației, avocat, scriitor și fondator al grupului „Părinții elevilor din România”, doctor în domeniul Alternative Dispute Resolution, exprimă această viziune. Opinia profesorului este esențială pentru școala din România, pentru viitorul ei și al copiilor. Încurajăm și susținem cadrele didactice să-și exprime părerea, să Publicarea opiniilor cadrelor didactice pe Edupedu. ro nu înseamnă automat că publicația susține aceste idei sau propuneri.

Sursă: edupedu

Conținut scris de redacția noastră sectorul-2.ro / Zeno Sustac și asistat AI.