Blocul CAM: Povestea ascunsă a primei „cetăți” pentru funcționarii din Bucureștiul interbelic

Un experiment urban în inima Capitalei?

Ascuns în inima Bucureștiului, imobilul cunoscut astăzi drept „Blocul CAM” nu este doar o clădire veche, ci martorul tăcut al primului mare proiect rezidențial destinat funcționarilor de stat din perioada interbelică. Ridicat între 1926 și 1929, acest ansamblu a marcat o schimbare radicală în dezvoltarea urbană a orașului. La acea vreme, Bucureștiul era scena unei dezbateri aprinse: inginerul Andrei G. Ioachimescu milita pentru casa individuală, în timp ce igieniștii și eticienii vremii insistau pe „casele mici”.

Ultimele știri

Replica AEP la acuzațiile PNL privind favorizarea PSD prin modificarea legii partidelor politiceÎntreruperi de curent de luni în București, Ilfov și GiurgiuTikTok încalcă legea UE Comisia avertizează despre impactul algoritmului asupra sănătății mintaleKarol Nawrocki avertizează pe Ursula von der Leyen: Europa Centrală nu poate fi doar destinatară a deciziilor altora

Totuși, realitatea economică postbelică – cu terenuri și materiale tot mai scumpe – a forțat o schimbare de paradigmă. Statie Ciortan, arhitectul-șef al Ministerului Finanțelor, a tranșat problema: soluția era concentrarea locuințelor în structuri colective, o viziune pe care arhitectul I. D.

Enescu a susținut-o ca fiind o necesitate tehnică și socială de neocolit.

Motorul acestui proiect a fost Vintilă Brătianu, pe atunci ministru al Finanțelor și fost primar al Capitalei.

Amplasat strategic la adresa Piața Alexandru Lahovari 1A, imobilul a fost proiectat de arhitectul Lucian Teodosiu, din cadrul departamentului tehnic al Ministerului de Finanțe, cu structura de rezistență calculată de inginerul Mihail Hangan.

Construcția a început în 1926, pe un teren situat în spatele frontului stradal al pieței, finanțarea fiind asigurată direct de la bugetul de stat și prin credite de la Casa de Depuneri, Consemnațiuni și Economie.

Cine a pus bazele acestui proiect ambițios?

În vara anului 1929, șantierul intra în linie dreaptă.

Documentele vremii ne arată amploarea lucrărilor: s-au organizat licitații pentru șapte macarale și pentru achiziția a 180.000 de kilograme de păcură, necesară pentru sistemul de încălzire centrală.

Estetic, clădirea poartă amprenta stilului neoromânesc, dominant în acea epocă, fiind organizată ca o mică cetate urbană în jurul unei curți interioare.

Fațada, cu corpul central retras și turnul piramidal, ascunde un detaliu inedit pentru acei ani: o curte de serviciu coborâtă, unde funcționau garajele cu porți din lemn și grilaje din fier forjat.

La inaugurare, blocul era o bijuterie a confortului: încălzire centrală, ascensoare pe fiecare dintre cele șapte scări și 85 de apartamente destinate exclusiv funcționarilor publici. Deși a supraviețuit regimului comunist păstrându-și funcția rezidențială, trecerea timpului și-a spus cuvântul: în 1993, o expertiză tehnică a încadrat imobilul în clasa a II-a de risc seismic, U2.

Sursă: B365