Cine este Clay Routledge
Există o tendință socială care ar trebui să ne îngrijoreze: ne comportăm ca și cum am avea probleme de sănătate mintală, chiar dacă nu avem niciun diagnostic. Psihologul american Clay Routledge, specialist în psihologie existențială, a ridicat problema într-un eseu publicat recent în The New York Times. Sub titlul provocator „Încetați să mai patologizați viața obișnuită!”, expertul a inițiat o dezbatere amplă, fiind citat ulterior și în presa românească, printr-un interviu acordat pentru HotNews. Argumentul său central este simplu, dar puternic: limbajul specific tulburărilor mentale s-a strecurat în vocabularul zilnic, transformând experiențele banale ale existenței în simptome clinice.
Ultimele știri
Replica AEP la acuzațiile PNL privind favorizarea PSD prin modificarea legii partidelor politice
Întreruperi de curent de luni în București, Ilfov și Giurgiu
TikTok încalcă legea UE Comisia avertizează despre impactul algoritmului asupra sănătății mintale
Karol Nawrocki avertizează pe Ursula von der Leyen: Europa Centrală nu poate fi doar destinatară a deciziilor altoraRoutledge conduce Human Flourishing Lab din cadrul Institutului Archbridge, un think tank situat în Washington D. C. Este o figură recurentă în presa internațională de top, cu apariții în publicații precum The Atlantic, The Washington Post, Scientific American, NBC, BBC și The Guardian.
Trauma ca premisă implicită
Cariera sa academică s-a concentrat pe studierea nostalgiei și a căutării sensului vieții, domenii în care a publicat numeroase cărți și articole de specialitate. În contextul actual, el observă o erodare a distincției clare dintre suferința umană comună și patologia clinică.
Pentru a ilustra această confuzie generalizată, psihologul citează o anecdotă personală recentă. În timpul unei conversații cu o femeie extrem de prietenoasă, aceasta a menționat o situație stresantă și, într-un ton relaxat, i-a spus: „Sunt sigură că încă vă confruntați cu traumele dumneavoastră”. Surprins de presupunerea ei, Routledge a explicat că interlocutoarea nu îl cunoștea suficient de bine pentru a-i cunoaște istoricul emoțional. Totuși, în mentalitatea acesteia exista un cadru rigid conform căruia fiecare individ se luptă cu traume. El a „Nu, nu e cazul, nu am traume cu care să mă confrunt”.
Auto-convingerea ca mecanism
Această interacțiune subliniază cum ideea că toată lumea are o traumă activă a devenit o premisă implicită în societatea modernă.
Mecanismul prin care această percepție se autoîntărește este descris de Routledge printr-o analogie interesantă. El susține că ar fi dificil pentru un individ să se convingă singur că dezvoltă o boală cardiovasculară fără factori externi. În schimb, este mult mai ușor să îți construiești o identitate de persoană cu tulburări de anxietate, purtându-te din ce în ce mai mult ca și cum ai avea această afecțiune și internalizând acest concept de sine. Acest proces de auto-convingere duce la o patologizare excesivă a momentelor obișnuite.
Inițiativa Head Out
Motivul pentru care a ales momentul actual pentru a lansa acest mesaj este legat de lansarea, acum câteva luni, a unei inițiative de educație publică numite Head Out, la Archbridge Institute.
Deviza acestui proiect este: „Cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru sănătatea ta mintală e să ieși din mintea ta și să intri în lume”. Proiectul a fost conceput special pentru generația Z, fiind caracterizat prin un ton distractiv, îndrăzneț și, totuși, cu o estetică artizanală, puțin low-tech. Generația Z pare a fi cea care raportează cele mai mari dificultăți psihologice, iar inițiativa se concentrează pe împlinirea psihologică în sens larg. Aceasta explorează sursele sentimentului de sens în viață și modurile de a aborda provocări majore, precum deconectarea socială și polarizarea politică.
Escalada limbajului clinic
Situația este agravată de faptul că, în Statele Unite și, probabil, în multe alte țări vorbitoare de engleză, sănătatea mintală pare a fi o problemă în continuă escaladare. Prezența acestui subiect este omniprezentă în rețelele sociale americane, devenind o temă predominantă care a impus un nou limbaj în toate sferele vieții cotidiene.
Este din ce în ce mai frecvent să auzi oameni spunând că au avut o „zi traumatizantă la muncă” sau, după o întâlnire socială stânjenitoare, speculând că „poate sunt în spectrul autist”. Tot mai mulți indivizi utilizează terminologia a ceea ce, în trecut, am fi numit psihopatologie pentru a descrie evenimente considerate, până acum, normale.
Granița dintre normal și patologic
Deși aceste experiențe pot fi, desigur, neplăcute și extrem de dificile, Routledge subliniază o schimbare structurală. Când și-a început cariera în psihologie, acum 25 de ani, exista o separare clară între ceea ce se califica drept patologic – adică persoanele cu tulburări clinice – și durerea, suferința, nemulțumirea sau frustrarea standard pe care le experimentează orice om, dar care nu necesită intervenție terapeutică profesională. Estomparea acestei granițe dintre normal și patologic s-a produs, în mod evident, în ultimele decenii.
Provocarea majoră a zilelor noastre constă în faptul că un număr tot mai mare de oameni, în special din generațiile tinere, se percep ca având probleme de sănătate mintală, chiar dacă nu au un diagnostic formal.
Sursă: HotNews