Problemele de la Termoficare: căldură insuficientă și disconfort

Cât de greu poate fi să ai căldură în apartament?

Într-o seară călduroasă de mai, mă aflu în București, unde disconfortul termic se simte din plin. Transpir, iar căldura din apartament mă face să mă gândesc la soluții improvizate, cum ar fi să fierb apă pe aragaz pentru a mă spăla.

Ultimele știri

Parcul de distracții abandonat care ascunde un secret tragicKeir Starmer, criticat dur după relaxarea sancțiunilor împotriva RusieiCristian Anton, fost șef ARR, reținut de DNA pentru corupțieKremlinul intensifică propaganda pentru a-l ajuta pe AfD înaintea alegerilor din Germania

Aflu că a avut loc o avarie la conducta de termoficare din apropiere, iar echipa de muncitori se află în groapa de lucru, tăcută și concentrată.

Aburul care iese din avarie dansează în aer, iar atmosfera este îmbibată de vapori fierbinți. Miroase a putrefacție tehnologică, iar echipa pare să aștepte cu nerăbdare să termine și să plece acasă. Însă, înainte de toate, trebuie să facă constatarea.

Aceasta este o piesă de teatru absurd, care se repetă de zeci de ani.

La o adâncime de peste 3 metri, se desfășoară o omertă între birouri, unde vina este pasată de la Cazangii la Țevari, în timp ce bucureștenii devin tot mai nespălați.

Sistemul de termoficare din Capitală este un monstru cu două capete, care nu comunică între ele. Agentul termic, un produs de lux livrat la preț de avarie, are doi stăpâni: ELCEN (CET), care fierb apa în cazane-mamut, și Termoenergetica (CMTEB), care o preiau și o pierd prin țevile deteriorate ale orașului.

În ianuarie, am fost promiși o vizită la CET Sud, locul unde apa fierbinte este pregătită pentru sute de mii de bucureșteni. După ce am trecut prin verificări, am fost lăsat să visez la un reportaj din inima sistemului. Însă, tăcerea s-a lăsat brusc.

Motivul? Probabil frica de a lăsa un martor să observe rugina. Refuzul companiei de a primi un jurnalist în incinta CET București a devenit o problemă de siguranță națională, exact când avariile au început să apară.

Când sistemul a crăpat, degetele s-au îndreptat spre CET Sud, care a replicat sec: Nu e avarie.

Livrăm exact cât ne cere Termoenergetica! O pasare a vinei, în timp ce bucureștenii dârdâiau între cele două entități care se contrazic în grafice. La celălalt capăt, Termoenergetica tace.

Două e-mailuri, zero Nu am cerut întâlniri cu costume lucioase, ci acces pe teren, lângă muncitorii care repară un sistem putred. Am realizat că prima și cea mai gravă avarie nu este la conducte, ci în birouri.

Acolo se află frica viscerală de a lăsa un jurnalist să vorbească direct cu omul din șanț, cu cel care ține în viață acest cadavru tehnologic.

Cum pot senzori să detecteze avariile din rețeaua de termoficare?

Așa că am ales să urmăresc aburul care ieșea din asfalt. Am mers la firul ierbii – sau mai degrabă la firul noroiului – și am vorbit cu oamenii pe care șefii îi ascund. În fața realității din teren, PR-ul instituțional nu mai are nicio putere.

Traseul suferinței, de la CET până la caloriferul din apartament, este plin de provocări. Muncitorii, pe care îi numesc „Invizibilii”, îmi spun că totul este distrus.

În CET, avariile apar la cazanele de mare presiune. Din cauza apei dure, în interiorul țevilor se depune calcar, ceea ce duce la supraîncălzirea metalului și, în final, la explozia țevilor. Anul acesta s-a dat la licitație o nouă centrală la CET Sud, dar nu se știe când va fi gata.

Pentru ca agentul termic să ajungă la calorifer, este nevoie de pompele de rețea, care suflă apa în țevi. Aceste motoare gigantice sunt uzate, iar o pompă defectă face ca apa să nu mai aibă forța necesară pentru a ajunge în cartiere. Problema Termoenergetica este cum să găsească gaura. Găurile la noi sunt de două feluri.

Gaura mare e bună, e conducta care duce apa fierbinte. Găurica e problema, găurica din conductă. Noi găurica o căutăm, îmi explică muncitorii.

Pentru a identifica avariile, folosesc senzori care ascultă sunetul apei care țâșnește. Un computer calculează viteza sunetului și semnalează unde ar putea fi spartă țeava. Deși constatarea are o marjă de eroare, echipa reușește să o identifice. Cu toate acestea, nu au primit detectoare noi, așa că se bazează pe urechea antrenată.

Într-o atmosferă de saună publică, sub cerul liber, muncitorii își desfășoară activitatea.

„Am dat de patul de pozare”, spune excavatoristul.

A, e doar banda de avertizare de pe vremea lui Ceașcă.

Doar asta n-a putrezit în groapa asta. Bine ați venit la deshumare!. Ajungem la mort.

S-a spart Vidraru aici.

Presiunea diferențială e zero barat. Apa fierbinte încălzește râmele„, adaugă șeful. Lăcătușul mecanic se luptă cu o vană care pare sudată de timp: ”Vana e colmatată cu magnetită și ură față de Nicușor și Grindeanu.

Dacă mai trag de tijă, rămân cu ea în mână.

Articol preluat de pe: “Libertatea”

Conținut scris de redacția noastră sectorul-2.ro / Andrei Marinescu și asistat AI.