Terapeutul care vrea să introducă muzicoterapia în spitalele românești

Cum a fost legătura complexă a Cristinei cu instrumentul?

Un sunet nu mai este doar o placere estetică, ci devine o unealtă esențială pentru vindecare, expresie și legătura cu ceilalți, conform viziunii unei specialiiste române care a decis să readucă această disciplină acasă. Cristina Chiosea, o profesionistă în vârstă de 33 de ani, a acumulat o experiență solidă în străinătate, studiind muzicoterapia în instituții din Germania și Belgia, pentru a pune în aplicare acum aceste competențe în unitățile sanitare din România.

Deși în sistemul nostru actual această specializare nu figurează ca o profesie oficială, tânăra a reușit să își deschidă un cabinet propriu, adaptând metodele clinice observate în spitalele occidentale pentru a trata pacienți cu profiluri diverse, de la copii la adulți.

Cariera sa a fost construită pe baza unei întrebări fundamentale: cum ar fi dacă muzica ar fi utilizată nu doar pentru distracție, ci și pentru a îmbunătăți starea fizică, psihică, emoțională și cognitivă a individului? Născută în Capitală, Cristina este o polivalentă a lumii muzicale, având abilități de pianistă, percuționistă și terapeut. Drumul său educațional a pornit de la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din București, etapa următoare fiind studiile de pian și percuție în Austria. Abia ulterior a intrat în domeniul specific al terapiei prin muzică, urmând cursuri în Belgia și Germania.

Această formare academică riguroasă a combinat științele medicale și psihologice, incluzând psihopatologia, psihiatria și psihologia dezvoltării, cu tehnici specifice de intervenție muzicală, improvizație clinică și dinamica relației terapeutice.

Descoperirea publicului larg a venit prin intermediul proiectului artistic Overtones, desfășurat în București între 15 și 18 octombrie. Evenimentul a reunit 20 de tineri artiști provenind din România, Germania, Austria, Marea Britanie și Elveția, care au oferit patru spectacole interdisciplinare. Acestea au fuzionat muzica contemporană, rock-ul experimental și repertoriul vechi cu elemente de teatru, dans și cinematografie, explorând nișe culturale mai puțin vizibile în oferta standard.

Printre acești artiști s-a numărat și Cristina, a cărei abordare a reușit să atragă atenția asupra potențialului terapeutic al sunetului.

Biografia muzicală a Cristinei este una complexă, marcată de o legătură timpurie și uneori tensionată cu instrumentul. În copilărie, melodiile au fost omniprezente în casa familiei, iar fetița fredona tot ce auzea, inclusiv jingle-urile publicitare de la televizoare.

Părinții au interpretat această pasionare ca un indiciu clar pentru a urma o carieră artistică, iar aspirația mai veche a mamei sale de a stăpâni claviatura a determinat alegerea pianului.

La vârsta de șase ani, a început lecțiile, dar abia după aproximativ 15 ani de studiu asiduu a simțit că poate opta pentru acest instrument din convingere proprie, nu din obligație.

Relația cu pianul a oscilat între bucurie și frustrare, între presiunea concertelor și nopțile nedormite, moment în care a simțit nevoia de o distanțare temporară pentru a reconstrui legătura cu muzica.

Înainte de a deveni profesionistă, Cristina era o persoană rezervată, evitând aglomerația, dar extrem de curioasă atunci când explora singură. Timpul liber era împărțit între desene, cititul retetelor de bucătărie și fabricarea de accesorii din hârtie pentru porcușorul ei de guineea, o pasiune care a rămas vie și astăzi, manifestându-se prin grijă pentru animalele de companie sau prin bucatăria unde măsoară ingredientele cu precizie.

La 16 ani, universul percuției i-a deschus o nouă orizont sonor, oferindu-i acces la o varietate infinită de texturi și timbre.

Spre deosebire de pian, unde progresul era liniar, percuția i-a permis să revină mereu la statutul de debutant, redescoperind bucuria de a învăța un instrument nou de la zero.

Decizia de a pleca în Austria, la două ani după această descoperire, a fost motivată de speranța de a găsi perfecțiunea în sistemul educațional și în propria persoană. La Universitatea din Linz, studiind atât pianul, cât și percuția, nu a găsit idealul absolut, dar a câștigat un spațiu fertil pentru creștere.

Când a apărut punctul de cotitură spre muzicoterapie?

A învățat să își pună la îndoială așteptările, a urcat pe scene diverse și a cunoscut muzicieni cu povești diferite, îmbogățind astfel propria paletă de experiențe.

A început să își permită să interpreteze muzică fără a se obseda cu rezultatele finale.

Punctul de cotitură spre muzicoterapie a apărut în 2015, în timpul studenției la Anton Bruckner Privatuniversität din Linz. Participând la sesiuni organizate pentru refugiați sirieni, Cristina a observat modul în care muzica servea ca principal canal de comunicare pentru acești oameni.

A început să cum aleau instrumentele, spațiul pe care îl ocupau și gradul de îndrăzneală sau de retragere în expresie. De exemplu, unele femei preferau instrumente cu un volum discret, pentru a nu se simți expuse. Această observație a declanșat o curiozitate profundă privind dinamica interpersonală din timpul actului muzical colectiv.

Cristina a început să citească și a identificat disciplina care formalizează aceste interacțiuni: muzicoterapia. Descoperirea a avut o rezonanță personală, deoarece a permis trecerea de la o muzică centrată pe performanță la una centrată pe proces și conexiune. În 2018, s-a mutat în Belgia, la LUCA School of Arts din Leuven, pentru a studia această specializare. Între 2019 și 2022, și-a continuat formarea printr-un program de masterat la Universität der Künste din Berlin. Curriculumul a fost strict, integrând bazele din psihologie, medicină și psihoterapie cu tehnici specifice de intervenție.

Practica clinică, realizată în instituții din Viena și Berlin, a inclus lucrul cu copii cu tulburări de neurodezvoltare, pacienți în psihiatria pediatrică și adulți din secțiile de psihiatrie.

Cristina subliniază că nu există o rețetă universală, fiecare proces fiind adaptat nevoilor individuale și contextului clinic specific.

În România, unde muzicoterapia nu are încă statut de profesie recunoscută, Cristina insistă pe necesitatea unei pregătiri academice și clinice extensive.

Ea argumentează că simpla calitate de muzician și intenția bună nu sunt suficiente; este necesară o înțelegere profundă a dezvoltării umane, a sănătății mintale și a dinamicii relației terapeutice.

În practică, intervențiile muzicale pot susține comunicarea, exprimarea emoțiilor, abilitățile sociale și reglarea afectivă, dar și recuperarea funcțiilor motorii.

Prin exerciții ritmice, mișcare și coordonare, se lucrează la controlul corporal, orientarea spațială, coordonarea ochi-mână și planificarea mișcărilor, contribuind la dezvoltarea motricității fine și grosiere, echilibrului și încrederii în corp.

Pentru copiii cu dificultăți de limbaj, muzicoterapia oferă alternative valoroase. Jocurile vocale, cântecele, ritmul și alternanța sunet-pauză creează oportunități pentru exersarea atenției comune, a imitației și a inițiativei de comunicare. Adesea, un copil care nu poate vorbi verbal se poate exprima prin gesturi, sunete sau instrumente, aceste forme de interacțiune servind drept trepte către dezvoltarea limbajului.

O componentă importantă a activității sale este și prevenția, prin organizarea de întâlniri de grup centrate pe percuție.

Aici, participanții nu vin pentru a trata o afecțiune, ci pentru a socializa, a se cunoaște și a experimenta ce se întâmplă când creează muzică în comunitate.

În aceste contexte, ritmul, repetiția și alternanța sunetului joacă rolul central în construirea legăturilor umane.