Secretele Pasajului Englez de pe Calea Victoriei: istoria fascinantă a unui gang cu o singură ieșire

Cum era zona în epoca modernă incipientă?

Un gang unicat și istoria sa plină de mister: Cum a evoluat Pasajul Englez de pe Calea Victoriei

Situat strategic între artera principală Calea Victoriei și strada Academiei, Pasajul Englez reprezintă astăzi mult mai mult decât o simplă structură arhitecturală; este un adevărat monument al memoriei urbane a Bucureștiului. Rădăcinile acestei locații se pierd în tainele vechiului maidan cunoscut sub numele de „La Caraulă”, un spațiu care a existat încă de la începuturile secolului al XIX-lea.

Pentru a înțelege deplin semnificația acestui loc, este necesar să ne întoarcem în timp, acolo unde peisajul urban era dominat de campuri deschise și tabere militare.

În epoca modernă incipientă, zona care acum adăpostește gangul comercial era cunoscută ca un teren viran extins, denumit maidanul „La Caraulă”. Denumirea specifică își are originea în prezența taberelor și a gardurilor rusești, instalate în acea zonă în timpul conflictului armat din anul 1806. Conform documentelor istorice menționate de arhiva Patri-Arh, în anul 1813, un individ de statură mică, angajat al domnitorului Ioan Gheorghe Caragea, îi încuraja pe cetățeni să se prezinte „fără sfială” la un punct de vânzare specializat în preparate culinare, situat chiar în vecinătatea curții domnești.

Acest loc de comerț a fost considerat de contemporanii săi a fi prima piață oficială din capitala României.

Pe parcursul deceniilor următoare, spațiul a avut multiple utilizări temporare: a servit ca bază de cazare pentru trupele rusești în anii 1828 și 1853, iar în 1870 a găzduit prima cursă de cai organizată în București.

Abia ulterior, zona a fost divizată în parcele și integrată treptat în rețeaua urbană a Podului Mogoșoaia.

Transformarea fundamentală a acestui peisaj a avut loc în intervalul dintre 1855 și 1857. Atunci, bijutierul austriac Josef Resch a construit o clădire impunătoare la adresa Calea Victoriei, numărul 52. Această structură se distingea prin prezența unui ceas montat pe fațadă, un detaliu care atragea privirile trecătorilor. Cu aproape un secol diferență, în 1892, proprietatea a fost cumpărată de omul de afaceri Grigore Eliade, personaj cunoscut publicului larg sub porecla de „Cârciumărescu”.

Noul proprietar a demarat imediat o amplă renovare, angajând arhitectul John-Elisée Berthet pentru a transforma clădirea în Hotel English în anul 1893. Proiectul includea și construirea unui pasaj pietonal acoperit, care lega Calea Victoriei de strada Academiei.

Denumirea de „Englez” nu era aleasă la întâmplare, ci reflecta orientarea culturală și estetică a proprietarului.

De ce a fost numit „Englez”?

Grigore Eliade își procura hainele exclusiv din Londra, importând mobilier și obiecte de uz casnic britanice autentice, pentru a crea o atmosferă distinctivă, specifică Regatului Unit.

Arhitectura gangului comercial realizat în 1893 s-a inspirat din modelele existente în marile capitale ale Europei Occidentale. Structura este caracterizată prin înălțime considerabilă și o lățime extrem de redusă, fiind acoperită cu sticlă susținută de o schelet metalic. La etajele superioare, balcoanele erau dotate cu balustrade din fier forjat, adăugând un element de eleganță industrială.

Dimensiunile gangului nu erau constante pe toată lungimea: la intrarea dinspre Calea Victoriei, lățimea era de aproximativ 1,80 metri, apoi spațiul se lărgire în curtea interioară, pentru a se restrânge din nou pe măsură ce te apropiai de ieșirea spre strada Academiei.

În perioada interbelică, clădirea a câștigat faimă ca o instituție de lux pentru casa de toleranță. Curtezanele își atrăgeau atenția clienților de la balcoanele de la etaj, contribuind la o atmosferă boemă intensă. Această dinamică socială a fost atât de marcantă încât este considerată una dintre sursele de inspirație pentru romanul „Craii de la Curtea-Veche”, scris de Mateiu Caragiale.

Viața agitată a localului s-a încheiat brusc în anul 1947, când noile autorități comuniste au interzis funcționarea unor astfel de localuri. Imobilul a fost naționalizat și transformat în locuințe colective, schimbând radical destinul său inițial.

Decenii mai târziu, pasajul a redobândit o anumită notorietate prin industria cinematografică.

Structura a servit ca decor pentru numeroase producții românești, inclusiv filmul „Cuib de viespi”, regizat de Horea Popescu, și diverse episoade din seria dedicată comisarului Miclovan, realizate de Sergiu Nicolaescu.

În prezent, configurația accesului a suferit modificări majore: intrarea dinspre strada Academiei este complet blocată, lăsând funcțional doar accesul dinspre Calea Victoriei.

Starea de conservare a clădirii este inegală; fațada principală a beneficiat de o renovare în perioada 2019–2020, intervenție care nu a afectat structura portanta, în timp ce restul pasajului prezintă semne avansate de degradare.

Din punct de vedere tehnic, clădirea situată la capătul vestic al pasajului este clasificată în clasa I de risc seismic.

Această vulnerabilitate a condus la propunerea ca structura să fie încadrată ca monument istoric în grupa valorică B, o măsură menită să protejeze acest fragment unicat al istoriei bucureștene.