Pensiile europene la limită: datoria publică și îmbătrânirea amenință sistemele de stat

Poate Franța să țină promisiunea?

S-ar putea să ieșim pe străzi. Finanțele publice sunt la limită, iar îmbătrânirea populației amenință sistemele de pensii publice ale Europei.

De zeci de ani, europenii au acceptat să cedeze aproximativ jumătate din salariul lor statului. În schimb, se așteptau să se retragă la 60 de ani cu o pensie relativ confortabilă, finanțată de stat. Asta s-a schimbat. Finanțele publice, aflate pe punctul de a crește, și populația care îmbătrânește rapid, amenință acest pact. Frâna și furia pe tot continentul cresc cu privire la viitorul unui stat de bunăstare care oferă protecție de la naștere până la moarte — ceva ce alegătorii considerau evident, relatează The Wall Street Journal.

Scandalul e deosebit de puternic în Franța, unde angajații au fost în general capabili să se retragă la 62 de ani cu o pensie finanțată de taxe pe baza salariului anterior — o promisiune pe care guvernul, în dificultăți financiare și datorii, se luptă să o țină. Preocupările privind sustenabilitatea statului social francez au fost unul dintre factorii cheie ai protestelor care au zguduit țara în ultimele săptămâni. De asemenea, pune sub semnul întrebării contractul tacit între generații, în care tinerii lucrători plătesc pensiile vârstnicilor.

După ce și-a pierdut slujba în sectorul financiar în decembrie, Marie Caron, 61 de ani, e îngrijorată pentru prima dată despre cum o să se descurce în vechime. Nu poate începe să primească pensia până la 63 de ani — sau până la 66 de ani, pentru a avea dreptul la o pensie deplină. Va trebui să găsească un nou loc de muncă înainte de a se retrage, o perspectivă dificilă pe piața rigidă a muncii franceză, unde angajatorii rareori angajează lucrători mai în vârstă. Cele șapte interviuri la care a participat în acest an nu au dat rezultate. „Am contribuit cu o sumă imensă la sistem și ar trebui să am dreptul la o pensie decentă”, a spus Caron. În schimb, s-ar putea să ajung pe străzi.

De ce e greu să ții promisiunea?

În timp ce lucrătorii americani își administrează de mult propriile portofolii de pensii pentru a completa venitul de bază garantat de sistemul de securitate socială, europenilor continentali li s-a promis un venit integral, garantat de stat pe tot parcursul vieții. Sistemele de pensii ale acestora sunt în mare măsură plătiți pe măsură ce se aplică — beneficiile sunt finanțate direct din contribuțiile salariale. Pe măsură ce generația post-războiului de baby boom atinge vârsta de 80 de ani, nu mai există suficientă muncă pentru a plăti pensiile vârstnicilor, forțând guvernele să alocă o parte tot mai mare a bugetelor naționale pentru a acoperi drepturile la pensii. În schimb, acest lucru duce la o creștere a datoriei suverane și a costurilor de împrumut, limitând investițiile în apărare, infrastructură și educație.

Votatorii francezi se bucură de una dintre cele mai lungi speranțe de viață din lume și de una dintre cele mai timpurii vârste legale de pensionare. A ajunge la vârsta de pensionare în această țară e considerat în mod larg un ritual de trecere la o a doua etapă a vieții, dedicată călătoriei, hobby-urilor și distracțiilor — care, pentru cei mai norocoși, poate cuprinde până la trei decenii. În consecință, alegătorii s-au opus cu vehementa politicilor guvernamentale menite să-i forțeze să lucreze ore mai lungi.

Un raport guvernamental recent a constatat că aproximativ o treime din bugetul Ministerului Educației e folosit pentru a acoperi pensiile fostilor funcționari. La Ministerul de Interne, care coordonează activitatea poliției, pensiile reprezintă 30% din cheltuielile totale ale Ministerului. Datorirea publică a Franței a crescut anul acesta la 3,6 trilioane de euro (echivalent cu 4 trilioane de dolari), de la 2,2 trilioane de euro la alegerea președintelui Emmanuel Macron în 2017. Trezoreria franceză plătește aproximativ aceeași rată de dobândă pe credite pe piețele de obligațiuni pe 10 ani ca Italia, iar guvernul se confruntă cu presiuni intense din partea piețelor financiare și a autorităților bugetare ale UE pentru a adopta reduceri drastice ale cheltuielilor. „Franța nu are șanse de a implementa măsurile necesare de consolidare bugetară.”