Erorile strategice care au compromis consolidarea fiscală a României

Cum au compromis autoritățile consolidarea fiscală?

România se află într-o poziție delicată, obligată să pună în practică o strategie de echilibrare a bugetului, în strânsă concordanță cu angajamentele consemnate în Planul Național Bugetar pe termen mediu pentru perioada 2025-2031 și cu procedura privind deficitul bugetar excesiv, recent actualizată. Țara nu poate prelua modelul aplicat de statele dezvoltate din Uniunea Europeană, care au folosit intervale de cinci până la șapte ani cu deficite ridicate, în paralel cu absorbția intensă a fondurilor structurale și de coeziune.

O analiză a datelor istorice arată clar că Italia, Spania, Portugalia, Austria și Grecia s-au modernizat tocmai prin această metodă.

Totuși, România nu are luxul de a urma același traseu; constrângerile vin din regulile bugetare europene, din efectul de contagiune declanșat de incertitudinea externă la cote record, din așteptările creditorilor și ale agențiilor de rating, precum și din statutul geopolitic și dimensiunea economică relativă a țării.

În esență, România trebuie să progreseze printr-o viteză de convergență treptată, caracterizată de avansuri și regresiuni, cu un cost crescut al volatilității și o reziliență slabă în fața șocurilor. Riscul de a rămâne blocată în capcana venitului mediu este real. Faptul că în ultimii două decenii România a depășit Grecia, Croația, Letonia, Slovacia și Ungaria, apropiindu-se de Polonia, reprezintă în sine un miracol economic. Totuși, viitorul rămâne incert.

Echilibrarea fiscală este necesară, dar succesul depinde în totalitate de metodologia aplicată.

Viziunea strategică, designul măsurilor, secvențialitatea implementării și modul de repartizare a poverii în societate sunt factori decizionali. Trebuie alese măsuri restrictive care să fie „prietenoase” față de creșterea economică, protejând motoarele endogene precum investiția în educație, sănătate și cercetare-dezvoltare.

Am subliniat atunci că nu trebuie reinventată roata, ci trebuie absorbite lecțiile din eșecurile și succesele altor țări UE din ultimul deceniu.

În ciuda acestor principii, încăpățânarea autorităților, absența unui dialog autentic și refuzul de a asculta punctele de vedere contrare au generat acțiuni contrare bunelor practici. Nu pretind că fiecare decizie a fost un dezastru total, deoarece generalizarea excesivă este semnul unei analize superficiale.

Totuși, eșecul strategic este simțit în economie și în viața cotidiană; aproximativ 95% dintre cetățeni și 95% dintre companii percep consecințele negative. Economia reală este într-o stare de stagnare. România înregistrează cea mai mare scădere economică din UE, cu recorduri istorice la prăbușirea consumului, a producției industriale și a investițiilor străine directe.

S-au pierdut 73.200 de locuri de muncă stabile.

De asemenea, se observă cea mai mare scădere a puterii de cumpărare a salariilor din ultimii 15 ani și cea mai abruptă scădere a puterii de cumpărare a pensiilor din ultimii 25 ani.

Povara a căzut predominant pe cele mai vulnerabile categorii sociale și pe clasa de mijloc. Profesori, medici și cercetători au fost loviți în cascadă. S-a produs o frânare semnificativă a PIB-ului potențial și a productivității totale a factorilor (PTF), indicatori-cheie pentru tranziția către un model de creștere bazat pe tehnologie și capital uman.

Unde s-a greșit?

Sacrificiile au fost distribuite nedrept: cei cu venituri mici și medii au suportat cele mai mari costuri, prin creșterea prețurilor, înghețarea veniturilor și erodarea puterii de cumpărare.

S-a pariat pe o echilibrare strict cantitativă, ignorând aspectele calitative, ceea ce a dus la o abordare inechitabilă și ineficientă din punct de vedere macroeconomic.

Măsurile au lovit asimetric, în defavoarea celor cu venituri modeste.

Exemplele includ regulile excesive privind contribuția socială (CASS) pentru mame, veterani și persoane cu dizabilități, tăierea burselor de excelență pentru olimpici și majorarea TVA la cărți.

Construirea unei narative despre „eroi salvatori” a dus la implementarea unor măsuri hazardate, compuse din peticeli și cârpeli. Echilibrarea a devenit un exercițiu artificial, iar rezistența publică față de măsurile luate a fost naturală. Mai mult decât atât, chiar și succesul cantitativ nu este garantat.

Cum se echilibrează bugetul prin taxe și economii?

Trebuie așteptată prezentarea situației reale a finanțelor publice pentru a evalua amploarea datoriilor amânate, facturilor neemițe pentru lucrări recepționate, facturile neplătite, întârzierea rambursărilor de TVA, necesarul pentru Sistemul de Administrare a Fondurilor Europene (SAFE) și pentru Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), precum și necesarul de acoperit până la sfârșitul anului.

Confirmarea estimărilor privind cifra de peste 30 de miliarde lei de datorii aruncate în viitor ar putea forța o reevaluare a propriei echilibrări cantitative.

În loc să se reformeze structura statului, s-au crescut taxele.

Cei care muncesc și plătesc corect au fost împovărați, în timp ce risipa, evaziunea fiscală și birocrația au persistat. Echilibrarea a devenit un exercițiu strict contabil, lipsit de o viziune macroeconomică coerentă. Procesul a fost gândit a fi rapid, nu a fost etapizat rațional și nici comunicat inteligent publicului.

S-a intrat într-o cursă pentru atingerea țintelor de deficit, lovind în motoarele de creștere endogenă, cum ar fi capitalul uman, tehnologia și cercetarea.

Economii la cheltuieli și crearea de venituri suplimentare prin creșterea administrativă a taxelor (TVA, accize, impozit pe dividende și pe proprietate) nu sunt sustenabile pe termen lung. Ultima execuție bugetară se rezumă astfel: reducerea deficitului s-a obținut prin creșterea veniturilor din aceste taxe și prin tăieri nesustenabile la cheltuielile de personal, investițiile publice, bursele și înghețările de pensii și asistență socială.

Povara a fost suportată de cetățenii cu venituri mici și medii, în timp ce creditorii României și funcționarea statului au câștigat, deoarece cheltuielile cu dobânzile și cele de funcționare au crescut.

Aceasta nu este o ajustare bazată pe reforme structurale reale.

Problemele de fond, cum ar fi ponderea redusă a veniturilor fiscale în PIB (o problemă similară cu cele din paradisurile fiscale), birocrația la inițierea investițiilor și lipsa reformei administrației publice, au rămas neabordate.

S-a făcut economie pe seama viitorului, afectând investițiile, educația, sănătatea și cercetarea. Nu se observă elementele unei echilibrări calitative; ajustările s-au făcut prin austeritate oarbă și tăieri cu barda, în loc de analize de eficiență. În statele dezvoltate, aceste ajustări se bazează pe analize raționale ale cheltuielilor (spending review), digitalizarea administrației pentru reducerea costurilor, raționalizarea schemei de personal și extinderea achizițiilor publice centralizate.

Aceste măsuri pot genera economii permanente fără a compromite calitatea serviciilor. Decidenții din țările avansate evită tăierile otova, preferând soluții țintite.

Detaliile sunt cruciale.

S-a apăsat prea tare și prea repede pe frâna economiei. Creșterile de taxe și tăierile bruște au lovit consumul, producția, investițiile și locurile de muncă. O economie mai slabă generează automat venituri bugetare mai mici.

Viteza aplicată a fost excesivă într-un interval de timp foarte scurt, ignorând atât teoria cât și practica economică, care recomandă un proces gradual. Chiar și experții din apropierea decidenților nu au fost consultați.

Trasul cu mitraliera și ajustările excesive au împins economia într-un cerc vicios al austerității: scăderea severă a PIB-ului real (estimată la minus 0,5-0,7% pentru 2026) conduce la un raport deficit/PIB și un raport datorie/PIB mai mari decât prevăzut, anulare parțială a beneficiilor.

Instituții de prestigiu precum Banca Națională a României, Consiliul Fiscal, FMI, Banca Mondială și OECD susțin că sunt preferabile îmbunătățiri graduale anuale de 0,8-1 punct procent din PIB ale balanței primare, care permit absorbția lină a șocului, în loc de măsuri șoc. Cum putem considera adecvată viteza implementării când toate motoarele de creștere economică s-au blocat?

În loc să se elimine risipa și să se crească eficiența, s-au aplicat măsuri generale, lipsite de analize riguroase privind impactul lor. Echitatea socială a fost neglijată, iar povara austerității a fost distribuită nedrept, căzând aproape în totalitate pe cei cu venituri mici și medii.