De ce se prăbușește încrederea în școală: sistemul care alungă profesorii și abandonează elevii

S-a sfârșit rigoarea în școli?

Declinul instituțional al educației din România nu mai poate fi ignorat, fiind o criză profundă care schimbă din temelii rolul școlii în societate. În spatele zgomotului generat de reforme etichetate drept moderne, dar importate fără nicio adaptare, imaginea reală din clase este tulbure.

Școala s-a transformat într-un mediu ostil, unde excelența este penalizată în tăcere, statutul dascălului se erodează zi de zi, iar munca birocratică a ajuns să conteze mai mult decât ce învață elevul.

E momentul să ne întrebăm cine poartă vina pentru această distrugere sistematică a calității.

Primul șoc pentru rigurozitatea evaluării a fost dispariția tezelor.

Aceste probe obligatorii, care îi forțau pe elevi să adune și să recapituleze materia, au fost scoase din calendar, lăsând un gol uriaș în verificarea cunoștințelor.

Catalogul digital și modulele rup ritmul?

În același timp, regulile au fost îmblânzite pentru a tolera chiulul.

Dacă înainte un elev rămânea fără o notă la purtare după zece absențe nemotivate, acum pragul a fost dublat la douăzeci de zile libere, fără nicio consecință directă asupra mediei.

Această relaxare le transmite copiilor un mesaj greșit: că prezența în clasă e opțională, iar disciplina e ovechitură.

Situația e înrăutățită și de fragmentarea anului școlar prin renunțarea la semestre în favoarea modulelor scurte.

Profesorul, un simplu funcționar fără autoritate!

Această succesiune de vacanțe și cursuri pe repede-înainte rupe firul logic al învățării, făcând aproape imposibilă o aprofundare reală a materiilor. O altă gafă este trecerea forțată la catalogul electronic, un eșec logistic în multe locuri.

Promovat drept o mare modernizare, sistemul vine la pachet cu vulnerabilități de securitate și depinde de o conexiune la internet care, în multe școli, fie e instabilă, fie lipsește cu desăvârșire.

Când internetul pică, profesorul rămâne cu mâinile legate, incapabil să pună o notă, iar tehnologia devine o sursă în plus de nervi.

Poate cea mai urâtă schimbare este că profesorul nu mai este privit ca o autoritate intelectuală, ci a ajuns un simplu funcționar de la ghișeu.

Dascălul își petrece orele completând hârtii în loc să își pregătească lecțiile sau să vorbească cu elevii. Birocrația legată de burse – fie pentru venituri mici, fie medicale sau pentru orfani – a invadat cancelariile. Profesorul a devenit cel care adună adeverințe și verifică plafoane financiare, treabă care ar trebui să fie a asistenților sociali.

Agresiuni în clasă și fuga de la catedră!

Toate acestea vin pe fondul unei creșteri alarmante a violenței în școli.

Bătaia și jignirile nu mai au loc doar între elevi, ci se îndreaptă direct spre profesori, venite atât din partea copiilor, cât și a părinților. La clasă, profesorul se simte singur și vulnerabil.

Paradoxal, deși este cel lovit de abuzuri, tocmai el a pierdut orice mijloc de control. Este pus să se apere și să dea socoteală pentru absolut orice: nota pusă, o măsură disciplinară sau o decizie luată. Această hăituială continuă, întreținută de părinți hiperprotectori și de directori îngroziți de scandaluri, face din învățământ o meserie cu grad ridicat de risc.

Normal că tinerii talentați ocolesc acest sistem toxic. Absolvenții buni fug de învățământul public, lăsând catedrele goale sau pe mâna unor suplinitori necalificați.

Ipocrizia Ministerului Educației!

Rădăcina tuturor acestor rele stă chiar la Ministerul Educației. De ani buni, la conducere vin oameni care habar n-au cum arată o școală din interior. Ultimii miniștri n-au călcat la catedră și iau decizii din birouri sterile, rupți complet de realitate.

Cea mai ticăloasă parte este însă ipocrizia instituțională. Deși toate aceste mizerii au fost impuse politic de sus, vina pentru eșecuri este aruncată invariabil în spatele profesorilor.

Dascălii sunt scoși țapi ispășitori pentru notele proaste, pentru indisciplină și pentru golurile din educația elevilor. E timpul ca mai-marii zilei să înțeleagă un lucru simplu: profesorul trebuie să fie în centrul școlii. El e cel care dă formă viitorului, nu invers.

Fără o reabilitare a demnității și autorității cadrului didactic, școala românească va rămâne doar o fabrică de diplome într-o societate care refuză să mai învețe.

Proiectul „Profesorul anonim” de la Edupedu. ro susține vocea cadrelor didactice, oferind un spațiu sigur pentru exprimarea opiniilor.