Adio, „La Mesteceni”: Cartierul bucureștean care a scris istorie în filmul „Occident” dispare sub buldozere

O lume care se dărâmă?

Înainte ca Michael Jackson să plece dintre noi, tatăl meu m-a sunat cu o rugăminte bizară: să scriu despre cartierul nostru care urma să fie demolat. Mi-a cerut să-mi „iau câmpurile” înainte de plecare.

N-am avut niciodată câmpuri, dar asta nu m-a împiedicat să le revendic de nenumărate ori, până când am realizat că, probabil, nu erau ale mele, ci ale altcuiva.

Așa că îi invit pe toți cei care simt, energetic sau birocratic, că au drepturi asupra acelor pământuri, să vină să și le recupereze. M-a sunat pe numărul de București. Mă mut din nou.

Dacă n-aș fi renunțat de zeci de ori în viața mea, poate aș fi fost nervoasă, dar nu sunt. Îmi privesc viața ca pe o uscătorie uitată în curtea unei case părăsite, lăsată pradă ploii și ruginii care o macină încet. Sunt, într-un fel, fiul coroziunii.

Și totuși, trebuie să mergi mai departe.

Cartierul nostru este distrus. Ce poezie neintenționată!

„La Mesteceni” – sau „locuința mică”, cum îi spuneam – va face loc unui complex multifuncțional cu birouri, hoteluri, spa și apartamente.

Și, bineînțeles, parcare. Nu știu dacă dezvoltatorii vor păstra numele, dar mă îndoiesc; locuințele cu copaci au un lux aparte, aproape ca niște grajduri boeme. Nu plec nicăieri, fac doar un pic de „parenting” forțat.

Nu recomand artizanii în casă.

Nu sunt nici foarte bun la copaci, deși am avut ocazia să beau din ei, dar acum văd pe rețelele sociale că tot felul de „propulsori” sau domni vin în casa ta purtați de vânt sau de fratele lui mai mic, curentul.

Un simbol al cinematografiei românești?

I-am găsit chiar și în pat, căzând din șosete. Haos total. Mestecenii sunt frumoși, dar mai mult de la distanță.

Ca la cinematograf.

Cartierul „La Mesteceni”, ridicat în jurul anului 2000, a devenit faimos în toată lumea după ce a apărut în filmul „Occident”, regizat de Cristian Mungiu.

Pelicula a primit numeroase nominalizări la Cannes, festival unde regizorul a triumfat anul acesta cu un alt film, „Fjord”. Felicitări, din nou.

Dumnezeu are un simț al umorului aparte; a decis să plouă torențial chiar în săptămâna în care ne mutam.

M-am simțit puțin victimă, dar am încercat să nu mă las copleșit. Am scris în repetate rânduri că, de când am plecat de acasă, am schimbat locuința de cel puțin 30 de ori. Inclusiv acum.

Mă întrebam, în mijlocul colapselor nervoase cauzate de mutări, ce vrea Dumnezeu să-mi transmită prin toată această instabilitate. Răspunsul a fost simplu și frustrant: „Nu uita, Adicia, eu sunt casa ta, nu ai nevoie de alta”. Mă simt rău.

Concluzia? Mă duc acolo unde voi vedea cu ochii până când voi putea vedea cu inima. Atunci voi ști că Dumnezeu este casa mea și că nu ne vom putea deplasa niciodată de acolo, indiferent de ce credem.

Raiul 1 este adresa noastră, a tuturor.

Până atunci, voi trăi la alte adrese, căutându-L pe Cel care este mereu cu noi. E o logică nedreaptă, dar cu asta lucrăm.

Dumnezeu ajută și protejează, oriunde locuiești.